Iubitul meu,

Simt ca mor de singuratate,de disperare,de ura si de iubire,de tot ceea ce ma-nconjoara.
Am inceput din nou sa scriu,cuvintele curg pe coala alba si nu se mai opresc,de fiecare data (cand scriu)ma gandesc la tine...la noi.
Oricat as incerca,chiar pentru o secunda sa te uit, nu pot.. fiinta mea revine la viata numai cand esti tu prin preajma mea.

Simt ca flacarile iadului ard in sufletul meu si fiecare clipa mi se pare primejdioasa, deoarece sunt singura, departe de tine, traind cu frica de a nu te mai vedea
Dar daca voi muri,atunci vreau sa vad lumina, deoarece se spune ca lumina este intaia dragoste a vietii si vreau sa ii demonstrez Mortii ca tu esti de fapt prima si singura mea iubire..
Si atunci...dragostea nu este oare lumina inimii?

Nu vreau sa mor cu gandul ca cei care iubesc prea mult pierd totul si ca cei care iubesc cu ironie rezista.

Dar chiar daca lucrul acesta pare pierdut,fara directie,trebuie sa incerc, trebuie sa imi tin capul sus si trebuie sa merg in continuare, deoarece norocul ii favorizeaza pe cei indrazneti si trebuie sa fiu puternica, pentru tine, dragostea mea...