Şterg speriată fereastra aburită.Din întunericul de pe stradă tornada de lumini pare mai frapantă. Pulberea gândurilor mele mă îneacă.
Ca într-un joc de Darts încerc să ţintesc cât mai bine,să anihilez vigilent izvorul suferinţei.
Caut debusolată să mă agăţ de acest crâmpei, de această mână invizibilă ,ezitândă,o relicvă mişcătoare- lumea. O simt , conştientizez că e dăunătoare,inefabil de bogată în nuanţe caustice. Sunt posesorul unui suflet risipit.
Tricoul pe care îl port,deteriorat de vremea neiertătoare,emană un miros puternic de regret şi vinovăţie.
Zgomotul ambalat al motorului accelerează ţiuitul acut al liniştei ce mă-nconjoară.Arunc furioasă telefonul,ies năucită din casă şi patrulez neştiutoare pe străzi.
Întunericul din bar este perturbat de lumina puternică a ştirilor alerte.Muzica străbate accelerant liniştea narcotică din jurul meu, este ca o recunoaştere inamică.
La o masă din penumbră se ciocnesc sticle iar râsetele sacadate suspendă atmosfera extrem de chinuitoare. Zâmbeşti. Simt liniştea ta în neliniştea mea.
În decorul îmbibat cu fum de ţigară privirile uşor furate capătă o rezonanţă mai plăcută.
Afară, în noapte o ploaie care răstoarnă găleţi din cer, mă face să deznădăjduiesc că nu mai apuc teafăr zorile.
Dar privirea ta e de departe surprinzătoar de expresivă într-un mod odihnitor de plăcut.
Oare te poţi intoxica prin delirul Celuilat?
Intensitatea se stinge vag,tăişul regretabil al vinovăţiei sapă adânc în gândurile mele nisipoase,măcinând echilibrul meu sufletesc, precum un puzzle inefabil.
Cheia se răsuceşte tacit în yală. Vântul şuieră prin geamul deschis al camerei, trezindu-mă. Podeau întunecată se mişcă sub picioarele mele slăbite, iar eu,încercând să-mi menţin echilibrul , realizez că TU rămâi doar o amintire ambiguă a unei întâlniri irepetabile. Îmi aduc brusc aminte de citatul "Iubirea o simţi doar după ce ai pierdut-o",,izbucnesc în râs,aparent fără motiv.
Când se ridică gradul de altitudine , unii rămân fatal jos,indiferent de sentimente. Viaţa e plină de astfel de momente.
"Lacrimile sunt defapt începutul, mai târziu începe greul...."(Prinţul lacrimilor)
